In opinia mea, opera literara ‘ Naluca’ de Cezar Petrescu evidentiaza relatia speciala dintre un pui de caprioara si narator.
Astfel, in primul rand este pus in lumina contrastul dintre firea salbatica si tematoare a caprioarei: „…era un pui mic si fricos […] gata sa fuga” si comportamentul ei dupa ce este imbanzita: ” intelese ca nimeni nu-i voia raul „. Cu timpul, animalul capata incredere in oameni si incepe sa faca parte din viata acestora, castigandu-le toata atentia: ” toate vietatile din ograda […] erau acum dispretuite de noi. Nu mai aveam alta grija decat Naluca.”
Pe de alta parte, acomodarea aceasta brusca si completa a animalului le da de gandit adultilor: ” Tata spunea chiar ca s-a imblanzit prea repede. Parca ii parea rau […] ca a uitat atat de repede libertatea padurii. ”
Totusi, desi inconjurata de atentia tuturor ( ” n-aveam alta grija decat Naluca” ), puiul de caprioara resimte lipsa libertatii si a padurii din care venise: ” uneori se oprea […] cu urechile ciulite si narile umflate in vant. Mirosea adierile aduse din poienile codrului. „. Toata grija oamenilor nu o fac se isi uite originea, si deseori se izoleaza in singuratate, ignorand toate incercarile acestora de a o inveseli: ” Naluca era trista. Nu mai raspundea la chemarile noastre. Nici nu voia sa se atinga de bucata de zahar pe care i-o intindeam…”
Astfel, cand gaseste oportunitatea, Naluca evadeaza, intorcandu-se definitiv acolo unde ii e locul. In cele din urma, chemarea salbaticiei invinge slabele legaturi pe care le stabilise cu oamenii, determinand-o sa isi caute casa.
” Naluca plecase pentru totdeauna. ”
In concluzie, in textul dat este zugravita legatura dintre un animal salbatic si oameni, legatura care insa nu este destul de puternica incat sa invinga instinctul libertatii.
Vezi si:
foarte interesat
extra interesant