Argumentarea apartenentei la roman: Ion, de Liviu Rebreanu

Introducere – definitia romanului, adaptata la text

Narator

Naratorul este obiectiv, omniscient si neimplicat, iar perspectiva narativ este „dindarat”, heterodiegetica si obiectiva intrucat naratorul relateaza intamplarile la persoana a III-a.

Personaje

Personajul principal este Ion al Glanetasului. Ana, Florica, Vasile Baciu, George Bulbuc, Zaharia si Titu Herdelea, sotia invatatorului evreu sunt personaje secundare. Aurel Ungureanu, Avrum, crasmarul, Virginia Gherman, Ghighi, sora Laurei, Savista, servitoarea lui George Bulbuc, Petre Ispas, Simion Lungu si Ilie Onu, fratele de cruce al lui George Bulbuc sunt personaje episodice, iar Zenobia si sotia lui Vasile Baciu sunt personaje figurante.

Personajele principale sunt caracterizate atat direct, de catre narator si de celelalte personaje, cat si in mod indirect, prin incadrare intr-un anumit mediu social, fapte, comportament, limbaj, mimica, gesturi, ganduri si framantari sufletesti, vestimentatie si relatiile cu celelalte personaje.

Caracterizarea personajelor

Protagonistul este caracterizat in mod direct, de catre narator, ca un om iute si harnic, fiind pus in antiteza cu tatal sau, Alexandru Pop, zis Glanetasu.

Celelalte personaje il caracterizeaza ca un barbat harnic in comparatie cu tatal sau. Trezeste simpatia invatatorului Herdelea care isi da seama de potentialul tanarului, insa dragostea sa pentru pamant il face sa renunte la educatie. Ion isi recunoaste statutul social modest, insa incearca sa obtina pamant in diferite moduri, vazand in acesta realizarea tuturor dorintelor sale. Prin urmare, percepe casatoria cu Ana ca pe o cale usoara de a capata pamant, cu toate ca el o iubeste de fapt pe Florica. Astfel, se poate observa ca pentru el lipsa pamantului constituie o ingrijorare mai mare decat lipsa dragostei.

In relatia cu Ana demonstreaza duritate: dupa ce isi implineste planul prin care sa se casatoreasca cu tanara si sa ii ia zestrea, se poarta violent cu aceasta.

Fiind vorba de un roman realist si psihologic, se observa dezumanizarea lui Ion in urma dorintei sale foarte puternice de a stapani cat mai mult pamant.

Ana intruchipeaza tipul femeii obisnuite din societatea rurala din secolul al XIX-lea. Intra in antiteza cu Florica – cea din urma reprezinta tema iubirii, in timp ce Ana reprezinta „glasul pamantului”.

Orfana de mama, cu un tata violent si ursuz, care o considera pe Ana vinovata pentru moartea sotiei sale, tanara isi gaseste scapare in dragoste, casatorindu-se cu Ion. Nu ia seama la valorile si normele societatii si alege sa-si urmeze inima, indurand insultele celorlalti sateni. Cu toate acestea insa, Ion nu ii ofera evadarea dorita, purtandu-se cu brutalitate fata de ea.

Destinl Anei este tragic, iar pentru ea moartea este un simbol al eliberarii, intrucat isi da seama ca dragostea sa nu e reciproc[ si ca lucrul pe care Ion il vrea cu adevarat este zestrea ei.

Pentru Ion, personaj eponim, Florica reprezinta idealul feminitatii, ea fiind singura persoana pentru care barbatul nutreste sentimente de dragoste. „Cea mai frumoasa fata din Pripas”, ea simbolizeaza „glasul iubirii”, dar saracia acesteia constituie o piedica in calea casatoriei sale cu Ion. In final, dragostea acestuia pentru pamant e mai puternica decat dragostea pentru Florica.

Destinul Floricai este de asemenea unul tragic, intrucat si aceasta se casatoreste cu un barbat pe care nu il iubeste, George Bulbuc – care, in cele din urma, il omoara pe Ion.

Rezumat

Incipitul romanului surprinde drumul catre satul Pripas, langa orasul Armadia. In sat are loc o hora duminicala, la care se intalnesc toti tinerii satului.

Ion, baiatul lui Alexandru Pop, o curteaza pe fiica lui Vasile Baciu, cu toate ca nu o iubeste – dupa cum afirma chiar el insusi. Tatal acesteia este impotriva uniunii, caci doreste sa o marite pe fiica sa cu George Bulbuc fara voia ei. Ion o iubeste pe Florica, dar aceasta este saraca, in timp ce Ana are zestre multa, vite si pamant.

George Bulbuc, si el pretendent la mana Anei, ii spune lui Vasile Baciu de intalnirea secreta dintre Ion si fiica sa, iartatal fetei, beat fiind, il bate pe Ion pana cand satenii sar in ajutorul barbatului. Banuind implicarea lui George, Ion provoaca o incaierare la carciuma, invocand un alt pretext, si castiga.

Spre deosebire de tatal sau, Ion e un barbat muncitor si iubeste pamantul si munca campului, pentru care renunta la studii. Intr-o zi, Ana aduce mancare pentru tarani si il vede pe Ion sarutand-o pe Florica.

Titu Herdelea, fiul lui Zaharia Herdelea, face o vizita la casa invatatorului evreu din Jidovita, unde povesteste despre cearta dintre George si Ion. Familia invatatorului Herdelea ia apararea lui Ion, in timp ce preotul Belciug este de partea lui George. Acesta diferenta de opinii creeaza dusmanie intre cele doua familii.

Ion incepe sa se gandeasca la posibilitatea unei casatorii cu Ana. Sfatuit de Titu, vazand ca Vasile Baciu nu doreste sa-i dea fiica de nevasta, se hotaraste sa il sileasca, lasand-o pe Ana insarcinata. Dupa aceasta, are loc nunta lui Ion cu Ana. La nunta sa, barbatul danseaza cu Florica.

Dupa casatorie, Ion incepe sa isi bata nevasta pentru cele mai neinsemnate motive. In acelasi timp, incepe un proces prin care doreste sa il convinga pe tatal Anei sa treaca pamanturile pe numele lui. Ana naste un baiat pe care il numeste Petre.

Vasile Baciu se teme de procesul cu Ion si de posibilele urmari ale acestuia, si decide sa- i lase toata averea ginerelui. Are loc nunta lui George Bulbuc cu Florica, iar Ana, vazand cum o priveste Ion pe mireasa, se spanzura in grajd. Dupa scurt timp, copilul moare si el.

Ion incepe sa il viziteze pe George pentru a se ntalni cu Florica, dar Savista ii banuieste intentiile si il avertizeaza pe George. Acesta se preface ca pleaca in padure dupa lemne, insa se intoarce si il gaseste pe Ion impreuna cu Florica. Intr-un moment de manie, il loveste pe acesta cu sapa si il ucide. Acest moment constituie punctul culminant al romanului.

In deznodamant, biserica primeste terenurile lui Ion, iar opera se incheie cu sfintirea noii biserici din sat.

Moduri de expunere

Modurile de expunere folosite in text sunt naratiunea, dialogul si descrierea. Naratiunea este modul de expunere principal, intrucat prezinta intamplarile in ordine logica si cronologica. Dialogul pune in lumina relatiile dintre personaje si ajuta la caracterizarea acestora, iar descrierea ajuta la realizarea portretelor fizice si morale ale personajelor, introduce cadrul spatio-temporal al actiunii si incetineste ritmul in care se deruleaza intamplarile.

Mesajul operei, teme, motive

Mesajul romanului este o prezentare transparenta a vietii sociale si familiale din satul Pripas la inceputul secolului al XX-lea, in centrul careia sta iaginea taranului obisnuit care isi doreste pamant.

Temele principale sunt fresca sociala, familia (romanul urmareste evolutia relatiilor dintre familia lui Vasile Baciu, familia lui Ion, familia Herdelea, urmarind intrigile si evenimentele care se petrec in satul Pripas si in apropiere). O alta tema importanta este iubirea, intrucat romnul urmareste povestea de dragoste dintre Ion si Florica si dragostea neimpartasita, atat a Anei pentru Ion, cat si a lui George fata de Ana.

Ca in orice roman realist, apar motivul saraciei, al orfanului si al pamantului.

Cadrul spatio-temporal

Actiunea are loc la inceputu secolului al XX-lea, de cand Ion este tanar pana ce acesta se casatoreste cu Ana si in cele din urma moare. Intamplarile se petrec in Ardeal, in satul Pripas din zona Bistritei.

Tehnici narative

Tehnicile narative utilizate sunt inlantuirea intamplarilor in cadrul fiecarui fir narativ si alternanta intre firele narative care urmaresc destinele personajelor din satul Pripas.

Structura romanului

Romanul este structurat in doua volume, „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”. Primul volum cuprinde sase capitole, in timp ce al doilea cuprinde sapte, romanul fiind structurat oj total in treisprezece capitole.

Relatia incipit-final

Incipitul romanului creioneaza spatiul in care se desfasoara intamplarile, in zona Ardealului. Este surprinsa hora intr-o zi de duminica, punandu-se accentul pe relatia lui Ion cu Florica, care va conduce la deznodamantul tragic.

In final, este prezentata adunarea personajelor cu ocazia sfintirii noii biserici, care constituie un simbol al sacrului, avand rolul de a purifica spatiul in care se petrec intamplarile tragice. Finalul este inchis, intrucat are loc o solutionare a conflictelor.

Concluzii

In opinia mea, opera literara Ion, de Liviu Rebreanu, are toate notele definitorii ale unui roman, fiind o creatie epica in proza de mare intindere, cu conflicte puternice si cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative , la care participa un numar mare de personaje, oferind o imagine ampla si profunda asupra vietii.

Povestea lui Harap-Alb – personaje, perspectiva narativa, rezumat, teme, motive

Citeste basmul aici: Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Perspectiva narativa este „dindarat”, presupunand un narator obiectiv, heterodiegetic, omniscient dar neimplicat, care relateaza intamplarile la persoana a III-a, secventele narative fiind legate prin inlantuire, iar actiunea avand loc pe mai multe planuri narative.

Harap- Alb este personaj principal si eponim, intrucat numele acestuia apare in titlul povestirii. Spanul si calul sunt personaje secundare, spanul fiind antagonistul acestui basm. Tatal lui Harap-Alb si cei doi frati mai mari ai protagonistului sunt personaje secundare, iar Imparatul Verde este personaj figurant, deoarece nu ia parte la actiune. Imparatul Ros si fata sa, Sfanta Duminica si prietenii pe care Harap-Alb ii intalneste pe drum sunt personaje episodice.

Personajele principale sunt caracterizate atat direct, prin autocaracterizare sau de catre narator si restul personajelor, cat si prin caracterizare indirecta prin comportament, fapte, incadrarea in mediul social, limbaj, vestimentatie, comportament in situatii limita, mimica, ganduri si relatia cu celelalte personaje.

La inceput, protagonistul are un status social inalt, fiind mezinul familiei imparatesti, dar datorita vicleniei Spanului este nevoit sa-l slujeasca pe acesta si sa se supuna poruncilor sale. Cu toate ca tine foarte mult la tatal sau, pe care il respecta, este naiv si nesocoteste poruncile imparatului care il avertizeaza cu privire la viclenia si rautatea spanilor. Totodata, este milostiv, bunatatea acestuia atat pentru oameni, cat si pentru animale fiind ceea ce il ajuta sa depaseasca obstacolele care i se ivesc in cale.

Pe de cealalta parte, Spanul este un personaj negativ, ipocrit si prefacut, intrucat vrea sa para a fi un om binevoitor care vrea sa-l ajute pe fiul de crai – insa are propriile scopuri perfide pe care le urmareste. Este un personaj perseverent, deoarece incearca sa-l ucida pe Harap alb de mai multe ori fara succes, insa nu se lasa descurajat.

Relatia dintre protagonist, Harap-Alb, si antagonistul operei literare, Spanul, evolueaza pe parcursul derularii evenimentelor. Astfel, daca la inceput Spanul pare ca ii doreste binele lui Harap-Alb, el de fapt urmareste sa ii ia locul ca mostenitor al Imparatului Verde si rasplateste bunatatea flacaului cu ura.

Rezumat pe momentele subiectului: In expozitiune, este prezentat un crai care are trei fii. Intr-o zi, fratele acestuia, care are trei fiice, il roaga sa triita pe unul din feciorii sai pentru ca acesta sa ii devina mostenitor. Acest moment constituie intriga basmului.

Urmaza desfasurarea actiunii, in care cei trei fii isi incearca norocul, insa doar mezinul reuseste – fiind ajutat de o batrana despre care afla mai tarziu ca este Sfanta Duminica. Pe drum intalneste un span care ii ofera de trei ori ajutorul. La inceput il refuza, insa a treia oara, pe cale sa se rataceasca, feciorul accepta pana la urma ajutorul spanului doar pentru a fi tradat de catre acesta. Amenintat cu moartea, feciorul de crai este nevoit sa isi schimbe identitatea cu Spanul. Odata ajunsi in regatul Imparatului Verde, Spanul reuseste sa il insele pe imparat dar fiicele lui isi dau seama de inselatorie. Manat de ura, Spanul incearca sa il omoare pe mezin supunandu-l la trei probe. Tanarul le trece cu succes pe toate datorita ajutoarelor si a prietenilor pe care si-i face pe drum. din ultima incercare se intoarce cu fata Imparatului Ros, de care se indragosteste.

Punctul culminant este momentul in care Spanul, demascat de catre fata Imparatului Ros ii reteaza capul feciorului de crai, insa este ucis la randul sau de calul fermecat. Printesa ii reda in cele din urma viata lui Harap-Alb in mod miraculos.

Urmeaza deznodamantul in care cei doi tineri se casatoresc, iar mezinul devine mostenitorul imparatului Verde.

Modurile de expunere utilizate in text sunt naratiunea, dialogul si descrierea. Naratiunea este modul de expunere principal, intrucat prezinta intamplarile in ordine logica si cronologica. Dialogul, pe de alta parte, pune in lumina relatia dintre personaje si ajuta la caracterizarea acestora, iar descrierea contribuie la realizarea portretelor fizice si morale ale personajelor si prezinta cadrul spatio-temporal fabulos in care se deruleaza basmul.

Temele principale sunt lupta dintre bine si rau din care, ca in orice basm, binele iese in final invingator, si evolutia protagonistului care se maturizeaza in urma depasirii probelor la care este supus. Ca motive sunt intalnite motivul mostenitorului, motivul calatoriei si al probelor, al calului nazdravan, al casatoriei si al pedepsirii raufacatorului. In final, se remarca preferinta pentru cifra magica trei (trei fii, trei fete, trei probe) si doisprezece („douasprezece ialovite fripte”, „douasprezece harabale cu paine”, „douasprezece buti pline cu vin de cel hranit”). La actiune participa atat personaje inspirate din lumea reala (imparatul, fiii sai, fetele de imparat, spanul) cat si personaje cu puteri supranaturale (calul, ursul din gradina, cerbul cu nestemate). Ca in orice basm, acestea apartin fie fortelor binelui (cei doi imparati si copiii lor, prietenii intalniti pe drum, fata de imparat, batrana, calul), fie fortelor raului (Spanul, ursul, cerbul, imparatul Ros). In plus, fata imparatului Ros se foloseste de obiecte magice precum turturica fermecata, cele trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta.

Cadru spatiu-temporal (cronotop): Actiunea are loc „la o margine a pamantului”, in imparatile celor doi frati si in ceea a Imparatului Ros, cat si pe drum, pe durata calatoriei. Timpul desfasurarii actiunii este nedefinit („era odata”).

Tehnicile narative folosite sunt inlantuirea intamplarilor in cadrul fiecarui fir narativ si alternanta intre firele narative, care urmaresc atat calatoria si probele prin care este nevoit sa treaca eroul, cat si urzelile spanului si ale Imparatului Ros.

Fiind vorba de un basm, sunt utilizate formule tipice: cea initiala („Amu’ cica era odata…”), cea mediana („Dar ia sa nu ne departam cu vorba…”) si cea finala („Si a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca”).

Povestirea urmareste maturizarea eroului care, dintr-un tanar naiv si fricos, devine un barbat curajos, reusind astfel sa depaseasca toate cele trei probe la care este supus pe parcursul calatoriei initiatice.

Ca in orice basm, finalul operei prezinta o rezolvare a conflictului, binele iesind in cele din urma invingator. Antagonistul – Spanul – este pedepsit, iar eroul – Harap-Alb – se casatoreste cu fata imparatului Ros si ramane mostenitorul imparatiei unchiului sau, Imparatul Verde.

Elemente de versificatie: Versul, strofa, masura, rima si ritmul

Versul

Un rand dintr-o poezie.

De cele mai multe ori, sfarsitul unul vers este marcat de o pauza. Uneori, poate exista o pauza si in interiorul versului.

ex: Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi.

Pauza din interiorul versului poarta numele de cezura. Aceasta imparte versul in secvente egale sau inegale, numite emistihuri. (hemi = jumatate/ stih = vers)

Continuă lectura „Elemente de versificatie: Versul, strofa, masura, rima si ritmul”

Caracterizare Stefan Tipatescu: „O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale

Caracterizare directa, de catre:

a) personaj insusi:

Infatuat, are o parere foarte buna despre calitatile sale de om politic.

„Mi-am sacrificat cariera si am ramas intre dumneavoastra, ca sa va organizez partidul – caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca dumneavoastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid”

Pretinde a fi o persoana directa si onesta, care dispretuieste ipocrizia.

„…eu sunt un om caruia ii place sa joace pe fata”

Continuă lectura „Caracterizare Stefan Tipatescu: „O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale”

Pronumele personal si formele lui: persoana, gen, numar si caz

Definitie: Pronumele este partea de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv. Pronumele personal este partea de vorbire flexibila care desemneaza anumite persoane in raport cu vorbitorul.

Pronumele personal are patru proprietati, in functie de care variaza ca forma:

  1. Persoana
  2. Numar
  3. Gen
  4. Caz

Proprietati

  1. Persoana unui pronume personal indica raportul cu vorbitorul:
  • Persoana I – vorbitorul insusi: eu, noi
  • Persoana  II-a – cel/cei cu care se vorbeste: tu, voi
  • Persoana a II-a – cel despre care se vorbeste: el, ea, ei, ele (de politete: dansul, dansa, dansii, dansele)

Continuă lectura „Pronumele personal si formele lui: persoana, gen, numar si caz”

Descrierea. Reguli de redactare a descrierii literare

Definitie

Descrierea reprezinta un mod principal de expunere sau de organizare a unui text literar, o tehnica artistica ce consta in zugravirea trasaturilor specifice ale unui tablou/peisaj/fenomen/situatii etc.

Reguli de redactare a descrierii literare

  1. In introducere se situeaza spatio-temporal peisajul descris (forme de relief, anotimpul si momentul zilei ales).
  2. In cuprins, se desfac elementele componente ale peisajului si se descrie apoi fiecare detaliu al acestora.
  3. Pe parcursul descrierii se pastreaza aceeasi logica a perspectivei, tinand seama fie de axa verticala (de sus in jos sau invers), fie de axa orizontala (de la stanga la dreapta sau invers).
  4. De asemenea, imaginea se descrie pornind de la detalii spre ansamblu sau invers.

Continuă lectura „Descrierea. Reguli de redactare a descrierii literare”